Daca ar fi stiut, s-ar fi bucurat mai mult de ea. Era asa de linistita, ca linistea de dinaintea furtunii. Un calm plictisitor, desi fusese soare intreaga zi, parca ceva lipsea. Camera goala si aerisita de primavara, soarele batand in geam , si apoi prin perdea, pe podeaua usor prafuita. Era universul lui, in care cunostea fiecare coltisor, tot era al lui, si parca nimic nu ii apartinea. Era una din acele zile cand nimic nu era bine. Cu toate acestea, asta nu era caracteristica lui definitorie. Era singur de o bucata buna de timp. Invatase sa fie autonom si singurul pe care putea conta. Un univers mic si poate uneori ingramadit, dar era al lui. 

Ce il tulbura mai nou, era senzatia cea noua, necunoscuta. Desi totul parea perfect, nu simtea asta. Era indragostit, cu o dragoste pura! Tocmai gasise iubirea vietii lui, o tanara energica si fermecatoare, frumoasa si magica. Talentata in diverse domenii si sofisticata. Oare ce ii lipsea de nu era multumit? 

Se descurcase pana atunci, si desi mai calcase stramb pe alocuri, reusise sa stea departe de bucluc. Era descurcaret si inventiv, flexibil si plin de idei, insa acel CEVA, parca lipsea, sau , pierduse contactul cu el, cel putin. Era totusi calm si detasat, nu se zorea sa gaseasca o rezolvare, stiind ca rezolvarea îi va iesii in cale in curand. 

Il astepta o viata plina de surprize, si desi uneori se pornea pe drum cu imaginatia, creiind scenarii si planuri, simtea ca urmeaza ceva peste imaginatia lui. 

Statea pe fotoliul visiniu, in stil victorian, cu arcurile rupte. Se descurcase el, îndesand o plapuma veche sub buretele ce servea drept sezut, adaugand apoi o bluza ce ii ramasese mica. A fost bine pentru o vreme, apoi, s-a mai rupt un arc, si s-a resemnat, sezand in fotoliul  captusit cu o plapuma galben de alba, si o bluza portocalie. E drept ca bluza o primise cadou de la un american de origine latina al carui nume il uitase. Îi fusese draga bluza portocalie, ca un cadou pretios de la un prieten drag, cu care , din pacate pierduse legatura, si astfel , bluza favorita, ramânându-i mica, a ajuns sa serveasca drept umplutura in fotoliu. Nu ii mai parea rau dupa ea, si asta il duse cu gandul ca efemeritatea lucrurilor ce se perinda prin viata noastra. Oare toate sunt asa ? Sper ca nu! Ar fi vrut ca unele sa ramana etern asa cum le vroia! Cel putin dragostea pentru tanara lui iubita, … da, tineretea trece, dar trecem si noi cu ea, se gandea adeseori, si , atata timp cat stim sa traim frumos si sa iubim ca la inceput, inca mai e o sansa de fericire. 

"Totul e desertaciune!" , cat adevar in atat de putine cuvinte, dar oare chiar tot? 

Era una din acepe zile cand economia globala nu mai parea sa mai aiba vreo sansa, cand sansele omenirii la un viitor linistit , pareau firave, aproape inexistente. In secolul in care traia, un om de rand avea nevoie de mult mult pozitivism si curaj, sa spere doar ca ceva se va schimba. 

Cu picioarele pe o masuta de lemn, in fata sa, afundandu-se tot mai adanc in fotoliul suferind de o dorinta apriga de a fi reciclat, sau macar pus la odihna , intre ai lui, in ploaie, in fata casei… asa isi pensionau unii englezi divanele. Era sigur ca divanul demodat tanjea sa stea in ploaie, ros de vant si soare, pana cand vre-o furgoneta a consiliului local s-ar intampla sa treaca prin zona , sa-l duca la locul de odihna vesnica. Nu avea noroc fotoliul rosu, cel putin nu deocamdata. Panza mai era inca buna, si desi arcurile cedau unul cate unul, plapuma galben de alba, si bluza cea portocalie actionau ca un tampon, dand viata si continuitate tinereasca , aproape ca operatiile plastice cu botox si noile metode chirurgicale de intinerire. Exact , foarte asemanator, bluza cea portocalie si plapuma galben de alba  acopereau defectul cauzat de arcuri, dar in felul acesta, flexibilitatea fotoliului se pierdea, capatand o forma vulgara si deranjata de fiecare data cand era solicitat. 

Isi trecu mana prin par, pictisit din nou, si inspirand adanc , doar ca sa expire apoi cu aceeasi consistenta, realizand ora tarzie, si faptul ca plictiseala nu plecase, somnul nu venise, si spatele incepea sa il doara. Acesta era unul din momentele in care incepea sa se intrebe: oare cum va fi cand voi fi mai batran? Sa fie oare acesta un inceput al batranetii ? Cu aceasta intrebare in gand,  se indrepta in fotoliu, parca pierzand putin sirul gandurilor.

Ca de obicei, prin fereastra cu o singura sticla subtire, razbateau zgomote de afara. Desi fereastra era in spatele cladirii, se mira ca nu auzise inca astaseara  vreo sirena a politiei sau salvarii. Ciudat!

Calatorie

N-ar fi trebuit sa dureze atat de mult, sa scoti un servetel din pachetel. Varsta isi spunea cuvantul, si era din ce in ce mai greu. Nu se mai grabea nicaieri. Timpul lui trecuse, si la 80 de ani nu isi mai dorea decat sa traiasca linistit si sanatos cat de mult va putea. Calatorea spre Husi, o localitate dincolo de Iasi, privind pe geam, gandindu-se la multe. Perioada lui de glorie apusese, si secundele glorioase de tinerete, avant si voiosie, trecura, lasand loc minutelor lungi de liniste si singuratate. 

De la moartea sotiei, traia intr-o sumbra singuratate, slabit de puteri si uitat de aprope toti ai lui. Fusese tamplar, de la 14 ani, pana a iesit la pensie in anii 90', si acum, se bucura de viata, apreciind tot, frumusetea tarii, linistea primaverii, si tot ce îl inconjura. Nu era usor, dar cu putin pozitivism , reusea sa isi alunge gandurile sumbre, si sa fie multumit cu ce avea la 80 de ani ai lui. Era bine, avea tot ce îi trebuie, si viata îi purtase de grija. Acum isi permitea macar un trai decent, mult mai diferit de multi batrani ai tarii, ce traiau in mizerie, facand sacrificii enorme si abia reusind sa isi plateasca abonamentele lunare la farmacie. 

Era imbracat frumos, cu o camasa alba, cu tesatura mare si interesanta, o cravata rosie, si o vesta verde, soldateasca. Pantaloni de un maro inchis cu dungi , si pantofi de aceeasi culoare. Se purta drept si serios, ca un om intelept, cu parul alb, pielea fetii usor atarnand, si mainile putin vinete. 

Fusese furat, de un cetatean dubios, la calatoria inspre Salonta, si, desi fusese atent, intr-un moment de slabiciune, atipise. Nu pentru mult timp, dar suficient ca, partenerul sau de calatorie sa ii sustraga subtil o suma frumusica de bani. Avusese in buzunarul de la haina, 3 bacnote de 100 de lei si vreo 6 de 10 lei. Unii muncesc aproape o luna pentru astfel de bani, dar un hot viclean a reusit sa le sterpeleasca, coborand apoi in graba. 

A realizat doar tarziu ce i se intamplase, si si-a binecuvantat norocul  ce l-a facut sa cumpere bilet intreg pana unde avea sa ajunga, altfel, ar fi trebuit sa isi continue calatoria pe jos, de la Oradea. 

Astfel, prin multe peripetii, o calatorie de la Husi la Salonta, cu escala la Oradea, a facut posibil un furt rusinos, si acum, pe drumul sau de intoarcere, medita la banii furati, la timpul ce mai avea sa treaca, si invatase din nou, sa nu aiba incredere in oameni, si sa fie mai atent cu bunurile sale. 

Suspinand, priveste prin geamul murdar al trenului accelerat, peste dealurile Transilvaniei, asteptand, sa ajunga , acolo…

Filosofie muta

Nu era asa greu de observat. îi placea sa analizeze oamenii, si de data aceasta facea la fel. De la urcarea in metrou, dupa ce isi asezase bagajele grele, un barbat tanar de origine asiatic-orientala observase pericolul, si isi schimba locul din imediata vecinatate a bagajelor cu unul dintr-un capat al vagonului. Era clar ca ceva nu era bine, … isi impachetase unele lucruri intr-o cutie de carton, de marime destul de mare, si asta era putin neobisnuit in Londra. Nu in fiecare zi vedeai un barbat, cu culoarea pielii putin inchisa, calatorind pe metrou cu doua cutii voluminoase, de carton. Se obisnuise deja sa nu ia in seama privirile suspicioase ale tovarasilor de calatorie ce, adeseori îi analizau din priviri bagajele, fie ele de carton, sau orice alta geanta. Era ceva normal , ca pasagerii sa verifice din priviri vagoanele trenurilor, de teama unor bagaje lasate in urma, care ar putea fi "orice", sau mai exact, "ceva"!

De data aceasta insa era diferit. Nu era o ora aglomerata din zi, si totusi, se parea ca, era urmarit. La urmatoarea statie, un personaj tanar, imbracat in camasa, blugi, si pantofi normali, … prea normali erau pantofii aceia. Tocmai din pricina aceasta, a inteles din prima ca era sub supraveghere. Pantofii îl dadusera de gol pe acest agent sub acoperire. Un mic detaliu, insa asociata cu telefonul din mana personajului, pe care scria  consistent, parea un raport, lung si detailat. Oare raportul era despre bagaje sau despre el? 

I-a luat o vreme sa se hotarasca, dar, probabil raportul era pentru ambele. Probabil scria despre marimea pachetului, greutatea estimativa, posibile variante de continut, sau, poate inaltimea, constitutia, nationalitatea, sau potentialele intentii ale posesorului. Dupa ce au calatorit impreuna, cateva statii, purtatorul bagajelor si "agentul sub acoperire", cel din urma cobora, in ultima secunda, tocmai la timp pentru a face loc unui altuia. 

Al doilea parea sa fie si mai incognito decat primul. Gresise insa, asezandu-se exact in acelasi loc ca si primul agent, la un scaun distanta de el. Îsi citea ziarul, insa aceea era doar o acoperire, doar era in timpul serviciului. Un servici care ii prindea bine. Regulile erau clare , si tinuta lejera. Sandalele comode, si imbracamintea lejera erau preferatele lui. Era agent sub acoperire, si , cu cat mai normal sau banal , cu atat mai bine.  Tocmai cand credea ca va avea o dimineata linistita, un raport interesant ajunse in graba. Era vorba de un tanar ce parea suparat, purtand doua bagaje ce pareau a fi suspicioase. Putea fi aceasta sansa lui? 

Din ziua cand fusese promovat ca agent sub acoperire, spera sa isi faca bine meseria, si preferabil , sa salveze vietile multora, poate si o medalie candva .

Astfel ca, isi lua meseria foarte in serios, si privind cu coada ochilui, la pasagerul de langa el, si bagajele ce il insoteau, avu o prima impresie despre el . Putea fi periculos, dar nu parea genul . Era un tanar cu chipul serios, si concentrat, privind undeva la distanta, dar, afara de bagajele ce il insoteau, nu parea nimic periculos la el. Trebuia totusi sa fie vigilent si eficient. O greseala era inacceptabila. Si totusi , pasagerul in cauza, nu parea a fi periculos. Ajungand la aceasta concluzie, reusi sa se relaxeze, stiind ca viata nu ii era in pericol.

Deja metroul trecuse de centrul  Londrei si de obiectivele ce trebuiau ferite cu orice pret. Pasageri erau putini , si daca ar fi se intample ceva, cu sigurante nu la ora aceasta!

Cu toate acestea posesorul bagajelor era nelinistit. Si ce daca avea doua bagaje, chiar era acesta un motiv temeinic sa fie pus sub urmarire? Precis pe undeva, se scre deja un raport sau doua, despre ce imbracaminte poarta, …ah, daca si-ar fi luat macar camasa aceea albastra, siguuur, ar fi sunat mai bine raportul. Si oare ce altceva mai raportau agentii despre el? probabil numarul de la pantofi, greutatea corporala, semne vizibile ce ar putea folosi la identificare, si poate, daca ar avea broboane de sudoare, sigur, raportul ar lua o alta intorsatura. Noroc ca aerul conditionat functiona bine  si sudoarea nu era in drepturi. 

La scurt timp, cobora si al doilea agent, permitantu-i sa respire usurat, fara povara gandului ca va trebuii sa coboare si sa explice motivul calatoriei si, cine stie ce alte detalii personale sau intime. 

Mergand mai departe, isi aminti inca odata, ca viata e grea, si probabil ca unele organizatii au ca scop unic,  nelinistirea oamenilor simplii.

Îintr-o lume paranoica, in care, totul e filmat, si probabil analizat in detaliu, viata pare uneori inchisa intr-o cutiuta foarte mica.